Interpretul/cititorul unui text nu are în vedere un obiect, ci o lume ce se lasă descoperită, atunci cînd cel care se apropie îşi pune toată energia în slujba ei. Mai mult, el ajunge să se recunoască în ea, ca una dintre multiplele ipostaze ale umanităţii, această „lume posibilă” oferindu-i totodată calea spre alte asemenea lumi şi privilegiul de a le înţelege. Actul interpretării (ca act creator) presupune o distanţare faţă de universul ficțional (textul-operă); cu riscul de a se îndepărta prea mult, interpretul va avea întotdeauna în vedere necesitatea păstrării acelei priviri vii ce se va transforma în reflecţie pe marginea actelor, gîndurilor cuprinse în lumea textului.
